Agricultorii din Alba s-au întâlnit cu autorităţile judeţene. Problemele cauzate de secetă sunt în atenţia prefectului Dan Simedru

Joi, 26 iulie, a avut loc o întâlnire între agricultorii din judeţul Alba şi autorităţile judeţene, cu scopul dezbaterii problemelor agriculturii cauzate de secetă. Producătorii prezenţi la discuţii, au semnalat faptul că în judeţ, cultura agricolă din acest an e compromisă în proporţie de 90% din cauza secetei, existând situaţii de pierderi totale ale culturilor, cum e şi cazul porumbului.  În acest sens, producătorii agricoli au solicitat sprijin din partea autorităţilor, în speţă a Guvernului României, pentru a putea începe lucrările de toamnă şi, totodată, au clamat necesitatea proiectelor care să sprijine realmente agricultura.

Prezent la întâlnirea cu producătorii agricoli, prefectul Dan Simedru a subliniat importanţa agriculturii la nivelul judeţului Alba, temă de care este mai mult decât interesat, sens în care a solicitat Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informaţii privind măsurile adoptate de MADR pentru combaterea efectelor secetei. Printre acestea, se remarcă promovarea unei hotărâri a Guvernului privind acordarea unor compensaţii fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă. Astfel, pentru IMM-urile, a căror producţie a fost afectată cu minimum 30%, este prevăzută o compensaţie cu 80% din pierderea înregistrată în 2012, ca urmare a secetei, fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, urmând să primească 7500 euro, sprijin care se acordă fiecărui beneficiar. Totodată, începând din 16 octombrie 2012, APIA va plăti în avans circa 55 euro/ha, iar, ca măsură pe termen lung, MADR informează că, din 1 ianuarie 2014, se va implementa un program special dedicat sectorului de irigaţii.

„Anul acesta, pentru sistemele de irigaţii, se pun la dispoziţie fonduri în valoare de 25 milioane şi, pentru viitor, există intenţia clară a Guvernului de a rezolva această problemă. Agricultura este foarte importantă în judeţul Alba şi aş vrea să găsim împreună, cu consultarea ulterioară a specialiştilor în domeniu, soluţii pentru irigaţii, prin care, în acelaşi timp, să prevenim sau chiar să evităm inundaţiile pe afluenţii Mureşului. Mai cred că, pentru agricultorii din Alba, ar fi extrem de utilă şi o consiliere de specialitate la timp. Mai exact, fiecare producător agricol ar trebui să ştie ce să cultive în anii secetoşi şi care sunt culturile spre care trebuie să se orienteze în anii ploioşi. Ţin să vă reamintesc că în luna mai, când am avut parte de ploi, alături de colegii mei din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, eu pregăteam planul de măsuri împotriva secetei. 2012 este un an greu pentru agricultură, dar sunt sigur că vom găsi cele mai bune metode pentru a depăşi acest impas, iar, în timp, să reuşim să prevenim prin soluţii clare şi eficiente, astfel de situaţii”, a declarat prefectul judeţului Alba.

продвижениекак взломать почту майл

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19320 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*