Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã a pregãtit o serie de mãsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri

În aceastã perioadã, având în vedere contextul economic dificil cauzat de rãspândirea infecției cu virusul COVID – 19, Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã a pregãtit o serie de mãsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:

–  suspendarea  sau, dupã caz, neînceperea executãrii silite a creanțelor bugetare;
În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilitãților bãnesti și a veniturilor urmãribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotãrârile judecãtorești pronunțate în materie penalã.
– rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
– implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizeazã soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
– suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudã) cu excepția verificãrilor ce pot fi efectuate de la distanțã, precum și a cazurilor de evaziune fiscalã, acolo unde sunt indicii în acest sens;
– suspendarea acțiunilor antifraudã privind Filtru II și a activitãților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.
         
Mãsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declaratã stare de urgențã,  cât și pentru o perioadã de 30 de zile de la încetarea acestei stãri.

Totodatã, se amanã termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, pânã la data de 25 aprilie 2020.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21549 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*