Afaceri de succes: Interviu Dorina Zgâia, manager general Albatourism

Cornel Comsa Europarlamentare

dorina zgaia 1Doamnă Zgâia, vă propun, pentru început, să ne spuneți câteva cuvinte despre Alba Tourism, agenția de turism pe care o conduceți… După zece ani şi jumătate de activitate în domeniul turismului, în octombrie 2012, am luat decizia de a înfiinţa compania Alba Travel&Events, firmă prin intermediul căreia își desfășoară activitatea agenția Alba Tourism. Suntem pe piață din data de 1 noiembrie 2012, cu un colectiv mic dar cu o mare dorinţă de  face lucrurile altfel.

Care credeți că sunt reperele care vă diferențiază, ca agenție, de concurența pe care o aveți în acest domeniu? Aşa după cum spuneam, încă de la început, mi-am dorit să fac lucrurile altfel, în sensul  că atunci când un potenţial client ne trece pragul să se simtă ca acasă, să simtă faptul că noi, colectivul Alba Tourism, suntem acolo pentru a-l consilia, pentru a-l ajuta să ia cea mai bună decizie în ideea de a-și petrece, alături de familie, un concediu de neuitat. Rolul nostru este acela de a le oferi turiştilor cel mai bun raport calitate preţ, cele mai multe şi de calitate servicii incluse în tariful achitat şi, mai ales, cea mai bună variantă de vacanţă  potrivit cerinţelor lor.

Apreciați că în ultimii ani, să spunem, albaiulienii și-au dezvoltat o cultură a călătoriilor și concediilor prin intermediul unei agenții specializate? După  mai bine de zece ani de activitate în domeniu am constatat modificări de la an la an în ceea ce-şi doresc albaiulienii, dar s-a păstrat constantă dorinţa de a călători, fie pentru a vizita diferite oraşe europene, fie pentru a beneficia de serviciile de all inclusive ale unui hotel de la  malul mării. Cred că albaiulienii au înţeles importanţa achiziţionării vacanţei de la o agenţie de turism, la fel cum au înţeles importanța de a merge la medic când eşti bolnav, la architect dacă vrei să-ţi construieşti o locuinţă sau la coafor pentru a-ţi aranja părul. Noi suntem specialiştii în turism şi ne dorim să împărtăşim tuturor cunoștințele şi experienţa noastră.

Îmi spuneați că gama de oferte Alba Tourism este mai mult decât variată. Oamenii ar trebui să înțeleagă de aici că un concediu reușit se poate face și cu banii mai puțini, nu doar cu sume consistente? Portofoliul nostru este extrem de variat. Avem o gamă foarte largă de pachete din care turiştii pot alege potrivit buzunarului fiecăruia. Spre exemplu, există pachete de la 330 lei/persoană, pentru 6 nopţi, cazare cu mic dejun şi tratament în anumite staţiuni balneare din ţară (programul „O săptămână de refacere”) dar şi pachete de lux cu prețuri de mii de euro. Pentru vara 2015, clienţii noştri pot alege pachete pe litoralul românesc sau bulgăresc al Mării Negre. Mai există varianta de plecare cu avionul din Cluj Napoca către Grecia, Turcia, Tunisia, Egipt, Spania, pachete cu autocar cu plecare din Alba Iulia către Grecia, Paralia Katerini, Halkidiki, Thassos, Turcia – staţiunea Kusadasi. Pentru cei care-şi doresc să călătorească cu maşina proprie, oferim variante  cu şi fără masă către orice colţ al Europei. Evident, pentru turiştii cu potenţial financiar mai ridicat avem  şi destinaţii mai scumpe  (Maldive, Seychelles, Mauritius, Mexic, Republica Dominicană), cu plecare din Munchen. Pentru aceste destinaţii, dacă turiştii doresc, pot călători cu maşina proprie până la Munchen sau există posibilitatea achiziţionării unui bilet de avion de la Sibiu la Munchen şi retur. City break-urile în diferite capitale europene se număra printre variantele preferate în special de clienţii mai tineri care-şi doresc să exploreze pe cont propriu comorile arhitecturale şi istorice ale unor oraşe precum Veneţia, Roma, Milano sau Barcelona. Pentru cei care-şi doresc să viziteze cât mai multe destinaţii în cât mai puţin timp exista variante de circuite europene cu avion sau autocar . Pentru aceste programe se beneficiază de asistența unui ghid autorizat care însoţeşte grupul la toate obiectivele turistice de pe traseu şi care este permanent la dispoziţia turiştilor pe tot parcursul circuitului. Şi pentru că noi oferim vacanțe pentru toate buzunarele, există variante și pentru  persoanele cu vârsta de 55 plus , programe subvenţionate parţial de Ministerul Turismului din ţările de destinaţie ( Spania, Italia, Turcia, Portugalia și, mai nou, Emiratele Arabe Unite).

alba tourismNe-ați putea spune care este cea mai scumpă vacanță pe care ați oferit-o cuiva din județul Alba? Evident, știind că țineți foarte mult la confidențialitate, v-aș ruga să vă rezumați doar la ceea ce se poate spune…Au fost două vacanțe, cele mai scumpe: Seychelles , 23000 euro pentru două persoane, 7 nopţi de cazare cu demipensiune, la un hotel de 6 stele  pentru Revelion 2014 , şi un pachet la parcul de distracţii de la Disneyland, 4215 euro pentru  doi adulţi şi doi copii, pentru două nopţi de cazare la un hotel de 4 stele, în incinta parcului.

V-aș ruga să ne faceți câteva precizări legate de sistemul “Înscrieri Timpurii”… Turiştii noştri au învăţat, de la un an la altul, prin proprie experienţă sau de la prieteni, că cea mai bună  perioadă pentru achiziţionarea vacanţei de vară este iarna şi pentru cea de iarnă, vara. Sistemul de “Înscrieri Timpurii” are foarte multe avantaje: reduceri substanţiale de preţ de până la 45 %, o gamă largă de variante (alegi, nu culegi ceea ce rămâne de alţii), planificarea din timp a vacanţei, posibilitatea achitării în rate a vacanţei (pentru pachetele organizate de agenţiile partenere germane se achita 30% din sumă la înscriere iar diferenţa se poate achita în transe până cu 30 zile înainte de începerea sejurului)

Majoritatea operatorilor din domeniu vorbesc doar de clienți mulțumiți. Ați avut parte și de nemulțumiri din partea celor care au călătorit cu Alba Tourism? Bineînţeles că există şi clienţi nemulţumiţi. Este imposibil la un aşa flux mare de clienţi să nu existe şi nemulţumiri. Aşa cum spuneam la începutul discuţiei noastre, noi ne dorim ca totți clienţii noştri să se simtă ca acasă în momentul în care intra la noi în agenţie. Drept urmare, tuturor le spunem că dacă există cea mai mică problemă la destinaţie să ne sune pentru a putea remedia situaţia iar la întoarcere îi rugăm să treacă pe la noi  pentru a ne povesti cum şi-au petrecut vacanţa şi dacă serviciile s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. De cele mai multe ori, cel mai bun feedback îl primim anul următor când clienţii revin pentru achiziţionarea unui nou concediu. E cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un consultant în turism.

Cum pot lua legătura cei din județul Alba care ar dori să-și organizeze o călătorie prin agenția pe care o conduceți?  Sediul nostru este în Alba Iulia, strada Cloşca, numărul 4, parter. Foarte multă lume preferă însă să ne transmită o solicitare pe mail la office@albatourism.ro. Avem mulţi clienţi pe care nu i-am cunoscut personal, tot procesul de vânzare-cumpărare desfăşurându-se electronic. Mă refer aici la clienţi din afara județului Alba.

Care este mesajul celor de la Alba Tourism pentru cei care doresc o vacanță de vis? După cum ştiţi, motto-ul nostru este “Amintirile minunate încep de la noi” . După acest motto se ghidează întreaga noastră activitate. Cred că fiecare persoană îşi poate permite să plece o săptămână undeva în concediu, să se rupă de grijile zilnice, să se bucure de natură, de ceea ce a creat omul sau pur şi simplu să se simpta răsfăţat de personalul unui centru spa , toate la preţuri accesibile. Le promit cititorilor dumneavoastră că la noi în agenţie vor fi întâmpinaţi cu un zâmbet cald , o vorbă bună şi cele mai bune sfaturi în materie de turism.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18212 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*