Activitate de tip Exatlon cu tineri deținuți în Penitenciarului Aiud

Majoritatea deținuților tineri, pe lângă eventualele nevoi specifice, au nevoia comună de a fi activi în special fizic, vârsta tânără aducând adesea un plus de energie care, în mediul penitenciar și nu numai, este benefic să fie orientată spre acțiuni pozitive.

Profitând de succesul show-lui televizat Exatlon difuzat recent și de interesul crescut manifestat de către tinerii deținuți pentru o astfel de activitate sportivă, specialiștii Serviciuliui educație și asistență psihosocială din Penitenciarul Aiud au organizat sâmbătă, 4 august 2018, o competiție sportivă de tip Exatlon. Activitatea s-a desfășurat pe terenul de sport cu iarbă de la Baza sportivă a unității, cele 4 echipe concurente fiind formate din cei 31 de deținuți tineri aflați în custodia unității. Traseul a cuprins 8 probe specifice de îndemânare, echilibru și coordonare.

Proiectul și-a propus cuprinderea în activitate a tuturor deținuților tineri cu regim închis aflați în custodia unității în perioada pregătirii și organizării demersului și a avut ca scop stimularea atitudinilor și valorilor pro-sociale, comunicarea și relaționarea în cadrul unei echipe, asumarea și realizarea unor sarcini precum și dezvoltarea abilităților de tip fair-play.

Activitatea prezentată, inedită pentru sistemul penitenciar, vine în completarea acțiunii de voluntariat organizată în data de 7 iulie 2018, ocazie cu care tinerii deținuti au muncit la îmbunătățirea condițiilor de locuit ale unei familii nevoiașe din localitatea clujeană Sânicoară.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17315 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*