Activitate de prevenire a corupției la Casa Județeană de Pensii Alba

În data de 13 noiembrie 2019, şeful S.J.A. Alba împreună cu ofițerii de prevenire din cadrul serviciului, în derularea Campaniei de informare ,,Tu poți face lumină”, au desfășurat o activitate de prevenire a corupţiei la Casa Județeană de Pensii Alba, la care au participat 55 funcționari din cadrul acestei instituții.

Cu aceasta ocazie au fost prezentate aspecte referitoare la identitatea instituțională, atribuțiile și competența Direcției Generale Anticorupție, obligațiile ce le revin în relația cu cetățenii dar și cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, infracțiunile de corupție, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, precum și cazuistică în domeniu.

Totodată, a fost prezentat sistemul Call-center anticorupție 0800.806.806 de la inițierea apelului până la finalizarea unui dosar penal.

Activitatea face parte din campania națională anticorupție “TU POȚI FACE LUMINĂ”, inițiată de către Direcția Generală Anticorupție în scopul conștientizării de către personalul Ministerului Afacerilor Interne și cetățeni, a cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție.

Obiectivele campaniei vizează aspecte referitoare la obligațiile care derivă din calitatea de funcționar public, atitudinea în fața unor posibile fapte de corupție, conștientizarea cetățenilor despre necesitatea semnalării faptelor de corupție despre care iau cunoștință prin apelarea Call Center Anticorupție 0800 806 806.

De asemenea, le-au fost aduse la cunoștință datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Alba (str. Ion I.C. Brătianu nr. 4, telefon/fax 0258.806.161-int. 20229) și faptul că cetăţenii judeţului Alba care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Call center anticorupţie 0800.806.806, prin e-mail la adresa: alba.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.

Despre Redacția ProAlba 33598 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. ar trebui sa li se faca niste cursuri pentru a fi mai eficienti si mai rapizi in solutionarea unor dosare de pensie nu sa astepte omul ani de zile sa ii fie recalculata pensia ,unii nici nu mai apuca saracii decedeaza intre timp ! popate e si asta o păolitica !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*