Acțiuni de amploare în trafic ale polițiștilor din Ocna Mureș, Blaj, Aiud și Baia de Arieș

În data de 21 noiembrie 2017, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Biroului Drumuri Naționale și Europene, Compartimentelor Rutier Aiud și Ocna Mureș, precum și poliţiştii Secțiilor de Poliție Rurală Ocna Mureș și Aiud în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciului Rutier au aplicat 77 de sancţiuni contravenționale şi au depistat 67 de conducători auto care au depăşit limita legală de circulaţie.

În data de 21 noiembrie 2017, în interval orar 07.00-13.00 pe Drumul Naţional 1 de la km 412 Aiud până la  km 430, limită cu județul Cluj,  poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Biroului Drumuri Naționale și Europene, Compartimentelor Rutier Aiud și Ocna Mureș, precum și poliţiştii Secțiilor de Poliție Rurală Ocna Mureș și Aiud, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciului Rutier, au desfăşurat  acţiune comună, în scopul  impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în mod deosebit al conducătorilor de autovehicule care nu respectă limita legală de viteză, fiind folosite aparatele radar în sistem cascadă.

Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 77 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 23270 lei. Din totalul de 77 de sancţiuni aplicate, 67 sancţiuni au fost pentru viteză iar restul pentru alte abateri rutiere.  Totodată, pe parcursul acestei acţiuni, poliţiştii au reţinut 5 permise de conducere.

Acţiunile pentru creşterea siguranţei rutiere continuă.

Tot în data de 21 noiembrie 2017, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Blaj – Compartimentul Rutier, Poliției Orașului Baia de Arieș și a Postului de Poliție Lupșa, sprijiniți de specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba au aplicat 30 de sancţiuni contravenționale şi au depistat 9 conducători auto care au circulat cu autoturisme având defecţiuni tehnice.

La data de 21 noiembrie 2017, pe raza municipiului Blaj, a oraşului Baia de Arieş şi în localitatea Lupşa, judeţul Alba, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Blaj – Compartimentul Rutier, Poliției Orașului Baia de Arieș și a Postului de Poliție Lupșa, sprijiniți de specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au desfăşurat  2 acţiuni, care au avut ca scop depistarea şoferilor care circulă, pe drumurile publice, cu autoturisme care nu corespund din punct de vedere tehnic, precum şi pentru impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Astfel , în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 6595 lei. Din totalul de 30 de sancţiuni aplicate, 9 sancţiuni au fost pentru defecţiuni tehnice,  3 sancţiuni aplicate conform dispoziţiilor  Legii 12/1990 republicată  iar restul pentru alte abateri rutiere, conform OUG nr. 195/2002 republicată.  Poliţiştii au controlat 15 autoturisme şi au retras 5 certificate de înmatriculare. Totodată, pe parcursul acestei acţiuni, poliţiştii au constat 2 infracţiuni în flagrant (conducerea unui autoturism neînmatriculat, tractarea unei remorci neînmatriculate) şi au reţinut 3 permise de conducere (un permis pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 2 pentru depăşire neregulamentară). De asemenea, au fost controlaţi, de către poliţişti, 8 agenţi economici şi au fost confiscate bunuri în valoare de 500 lei.

Exemple:

Cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 06.55, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul  Poliţiei oraşului Baia de Arieş au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitatea Lupşa, judeţul Alba,  în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 75, din direcţia Turda – Cîmpeni, care tracta o remorcă, cu o axă, neînmatriculată sau neînregistrată. Faţă de M.N., a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a  unui autovehicul neînmatriculat

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 06.20, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul  Poliţiei oraşului Baia de Arieş au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitatea Lupşa, judeţul Alba,  în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 75, din direcţia Turda – Cîmpeni, având autorizația provizorie de circulație expirată. Faţă de A.P. , a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a  unui autovehicul neînmatriculat

Reţinut de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat si punerea in circulație sau conducerea  unui vehicul neînmatriculat

La data de 21.11.2017, în jurul orelor 18.30, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Ardealului din municipiul Alba Iulia, au oprit pentru control, un autoturism ce era condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Gârbova, judeţul Alba. În urma verificărilor, poliţiştii au constat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat iar autoturismul condus avea autorizația provizorie de circulație expirată. Faţă de L.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat si punerea in circulație sau conducerea  unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, în data de 21.11.2017, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, începând cu ora 23.00, până la data de 22.11.2017, ora 2300,  urmând a se înainta propuneri legale Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba-Iulia pentru a se dispune în consecință. L.G. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului

La data de 22.11.2017, în jurul orelor 00.20, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe Drumul Naţional 14 B, au observat că la km 128, se află răsturnată înafara părții carosabile o autoutilitara avariată. În urma verificărilor, conducătorul auto a fost identificat ca fiind  I.G., un bărbat de 31 de ani din municipiul Craiova, judeţul Dolj. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparat fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  Faţă de I.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*