Acţiunea TRUCK&BUS: Poliţiştii au verificat 104 autovehicule destinate transportului public de persoane şi 287 de autovehicule de transport marfă

În perioada 22 – 28 iulie 2019, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat pentru reducerea accidentelor produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Pe parcursul celor 7 zile, poliţiştii au constatat 140 de abateri contravenționale de la normele legale, acestea fiind sancţionate cu amenzi în valoare totală de 34.800 lei. Astfel, au fost verificate 287 de autovehicule de transport marfă şi au fost sancţionaţi 107 de conducători de asemenea vehicule, din care 12 pentru viteză excesivă, 50 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă, 14 pentru lipsa documentelor, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind transporturile rutiere şi circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au verificat 104 autovehicule destinate transportului public de persoane, iar pentru nereguli constatate 33 dintre şoferii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, din care 4 pentru depăşirea vitezei regulamentare de deplasare, 21 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, doi pentru lipsa documentelor, iar  restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20604 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*