Acțiune a poliției pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. S-au constatat zeci de abateri iar doi șoferi au rămas fără permise

La data de 27 septembrie 2018, polițiștii Serviciului Rutier, ai Birourilor Rutiere Alba Iulia și Sebeș și ai Compartimentelor Rutiere Blaj, Aiud şi Ocna Mureș, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Transporturi Alba, au organizat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării normelor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată. Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate 52 de abateri contravenționale, din care 5 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată. Față de doi conducători auto, pe lângă sancțiunea contravențională aplicată, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 11.890 lei.

Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*