Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Doi șoferi au rămas fără permis

Polițiștii rutieri din județul Alba, sprijiniți de polițiștii Serviciului Transporturi, au desfășurat o acțiune ce a vizat prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Doi conducători auto au rămas fără permis.

În zilele de 2 și 4 martie 2021, polițiștii Serviciului Rutier, ai Birourilor Rutiere Alba Iulia și Sebeș și ai Compartimentelor Rutiere Blaj, Aiud şi Ocna Mureș, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Transporturi Alba, au organizat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării normelor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate 105 abateri contravenționale, din care două de nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată. Față de doi conducători auto, pe lângă sancțiunea contravențională aplicată, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere. Altor 5 conducători auto le-au fost suspendate permisele de conducere, pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 15.370 lei.

Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24677 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*