Acțiune cu efective mărite a polițiștilor aiudeni

La data de 16 mai 2019, Poliţia Municipiului Aiud împreună cu Secţia 3 Poliţie Rurală Aiud, a organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.  Poliţişti din Aiud au fost sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Rutier, de cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  dar și de jandarmi. Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 135 de persoane, controlate 105  autovehicule şi confiscate bunuri în valoare de 1.462 de lei. Au fost constatate 59 de abateri de natură contravențională, sancţionate cu amenzi în valoare de 18.242 lei. Dintre contravenţiile constatate, 56 au fost la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 3 la Legea 12/1990. De asemenea, poliţiştii identificat 4 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni.  

Exemplu: Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud i-au depistat pe doi tineri, de 24 și 28 de ani, din Aiud, ca bănuiți de furtul, la data de 6 mai 2019, a  unor containere, în valoare de 400 de lei, din incinta unei societăți comerciale. Containerele au fost recuperate și restituite societății păgubite, iar față de cei doi tineri cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19812 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*