Accident pe o trecere de pietoni din Alba Iulia. O tânără de 19 ani a fost lovită de o mașină

La data de 14 octombrie 2020, în jurul orei 13.50, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, o femeie de 63 de  ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism a acroșat o tânără de 19 ani, din Alba Iulia, care era angajată în traversarea străzii prin loc semnalizat corespunzător cu indicatoare rutiere şi marcaje.În urma evenimentului rutier, tânăra a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.Atât conducătoarea auto, cât și tânăra au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22827 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*