Abrud| Accident rutier produs de un șofer care a urcat băut la volan

La data de 15 mai 2021, în jurul orei 04.40, polițiștii din Abrud, au intervenit pe strada Gura Cornei din oraș, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Un bărbat de 32 de ani, din comuna Roșia Montană, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism.În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29598 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*