A început activitatea de recrutare a candidaților la Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba. Condiții și criterii de recrutare

jandarmiInspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba invită tinerii care au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat precum şi pe cei din ultimul an de liceu, care doresc să urmeze cariera militară, să se prezinte la sediul unităţii din municipiul Alba Iulia, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 18, pentru a participa la activitatea de recrutare a candidaţilor. Pentru sesiunea de admitere din anul 2016 vor fi recrutaţi candidaţi pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne, după cum urmează:

  • Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti:

14 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative,  pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă „Drept”;

70 locuri alocate la Facultatea de Jandarmi pentru învăţământul cu frecvenţă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică” (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel:

  • 68 locuri alocate Jandarmeriei Române;
  • 2 locuri alocate S.I.E;

7 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă redusă – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”.

  • Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani175 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), astfel:
  • 169 locuri alocate Jandarmeriei Române;
  • 6 locuri alocate S.P.P.
  • Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni175 locuri alocate Jandarmeriei Române (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi).

Totodată, Ministerului Afacerilor Interne i-a fost alocat la instituţiile de învăţământ ale M.Ap.N., care formează personal pentru nevoile M.A.I., un număr de 192 locuri, pentru care Jandarmeria Română recrutează candidaţi, după cum urmează:

  • Academia Tehnică Militară Bucureşti44 locuri alocate A.I. conform specialităţilor, astfel:
  • 1 loc – Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului;
  • 3 locuri – Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare;
  • 7 locuri – Blindate, automobile şi tractoare;
  • 3 locuri – Construcţii şi fortificaţii;
  • 9 locuri – Echipamente şi sisteme electronice militare;
  • 8 locuri –Transmisiuni/Comunicaţii;
  • 3 locuri –Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare;
  • 10 locuri – Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională
  • Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu33 locuri alocate A.I. conform specialităţilor, astfel:
  • 5 locuri – Managementul organizaţiei – Auto;
  • 20 locuri – Management economico-financiar – Finanţe-contabilitate;
  • 8 locuri – Administraţie publică – Intendenţă;
    • Institutul Medico-Militar19 locuri alocate A.I. (Direcţia Militară), specialitatea militară Medicină generală.
    • Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” – Facultatea de Management Aeronautic, 10 locuri alocate A.I. (IGAV), specialitatea militară „Management în aviaţie – Aviaţie piloţi” .
    • Şcoala Militară de maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”86 locuri alocate A.I. conform specialităţilor, astfel:
  • 5 locuri – Armament şi instalaţii de lansare;
  • 22 locuri – Auto;
  • 11 locuri – Construcţii;
  • 17 locuri – Tehnică de comunicaţii;
  • 25 locuri – Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii;
  • 2 locuri – Echipament de apărare chimică, bacteorologică, radiologică şi nucleară – CBRN;
  • 4 locuri – Intendenţă.

CONDIȚII ȘI CRITERII DE RECRUTARE

Condiţiile legale de recrutare pentru persoanele care intenţionează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I. sunt următoarele:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului 2016;

f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale ca poliţist sau militar, sunt următoarele:

a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar;

b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

d) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m

DOSARELE DE RECRUTARE ALE CANDIDAŢILOR se constituie în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile MAI, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, fiecare candidat va depune câte un dosar plic, cuprinzând următoarele documente:

– cererea-tip de înscriere la concursul de admitere (stabilită prin Dispoziţia directorului general al D.G.M.R.U. privind recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile M.A.I., sesiunea 2016), înregistrată la secretariatul unităţii cu atribuţii de recrutare;

– fişa medicală tip de încadrare, în original, concluzionată de medic, cu avizul „Apt pentru instituţii de învăţământ M.A.I.”;

– copia după cartea de identitate (pentru cei care şi-au schimbat numele – copie legalizată după hotărârea judecătorească sau alte documente privind schimbarea numelui);

– copii după certificatul de naştere şi cel de căsătorie (unde este cazul);

– avizul psihologic sau nota compartimentului de resurse umane/personal, în cazul în care rezultatele examenului psihologic s-au comunicat pe bază de tabel nominal;

– cazierul judiciar al candidatului;

– 2 fotografii color 3/4 cm (pe verso, lucrătorul de resurse umane care a efectuat recrutarea, scrie cu majuscule următoarele date ale candidatului: numele, prenumele tatălui, prenumele candidatului, codul numeric personal).

Olimpicii vor depune copii legalizate de pe diplomele care certifică premiile obţinute la olimpiadele şcolare internaţionale la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultatea unde se vor înscrie.

Candidaţii etnici/minoritari care se înscriu pentru locurile alocate distinct minorităţilor naţionale depun la dosarul de recrutare şi o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice, constituite potrivit legii, care să ateste etnia de apartenenţă a candidatului, respectiv calitatea de etnic minoritar.

Candidaţii pe locurile destinate minorităţii maghiare trebuie să dovedească faptul că au susţinut examenul de bacalaureat la limba maternă, limba maghiară.

Candidaţii pentru instituţiile de învăţământ superior, cu excepţia absolvenţilor învăţământului liceal din promoţia 2016, vor depune la dosarul de recrutare o declaraţie notarială din care să rezulte că nu au mai beneficiat de subvenţie din fondurile publice pentru urmarea unui program de studii universitare de licenţă, iar în situaţia în care a absolvit sau a urmat cursurile unei instituţii de învăţământ superior candidatul va conexa la dosar o adeverinţă de la acea instituţie de învăţământ care să ateste regimul de finanţare al cursurilor urmate.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.

Candidaţii care au mai multe opţiuni procedează la  reluarea procedurilor stabilite pentru recrutare şi selecţie, respectiv se constituie dosare de recrutare distincte pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care au optat.

În cazul candidaţilor prevăzuţi la alin. anterior, fişa medicală se depune în dosarele de recrutare suplimentare în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuţii de recrutare.

Cererile de participare/fişele de înscriere pentru admiterea la instituţiile de învăţământ superior (ale MAI, MApN și SRI), precum şi la şcolile postliceale ale MApN se depun până la data de 27 mai 2016, iar pentru şcolile postliceale ale MAI, până la data de 29 iulie 2016.

Examinarea medicală a candidaţilor realizează la unităţile medicale teritoriale şi constă în evaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale în vigoare.

Evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează la unităţile teritoriale, de către specialiştii centrului, în perioadele care vor fi stabilite prin Dispoziţie a directorului Centrului de Psihosociologie al M.A.I.

ÎNSCRIEREA ŞI PERIOADELE DE DESFĂŞURARE A SELECŢIEI CANDIDAŢILOR

– contravizita medicală şi susţinerea probelor de aptitudini fizice –

Cerinţe ale înscrierii la selecţie

Înscrierea candidaţilor la etapele eliminatorii organizate de către instituţia de învăţământ sau DGMRU din MAI, după caz, la care au optat este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) primirea dosarului de recrutare în volum complet de la unităţile de recrutare;

b) verificarea identităţii pe baza cărţii de identitate în original sau a paşaportului în original;

c) existenţa la dosar sau preluarea de la candidaţii pentru învăţământul cu frecvenţă a diplomei de bacalaureat – în original/copie legalizată sau a adeverinţei în care se menţionează media generală de la bacalaureat şi mediile obţinute în anii de liceu (numai pentru absolvenţii promoţiei 2016) şi a foii matricole din liceu – în original ori copie legalizată;

d) încasarea, pe bază de chitanţă, a taxei de înscriere la concurs sau prezentarea de către candidat a actelor doveditoare pentru scutirea de taxă, după caz.

Susţinerea probelor eliminatorii pentru instituţiile MApN

Candidaţii MAI la instituţiile de învăţământ ale MApN susţin probele eliminatorii (contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice) în mod centralizat, la sediul central al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din situat în Bucureşti, sectorul 1, Aleea Privighetorilor nr. 1A, în zilele de 14 15 iulie 2016, ora 07.30, potrivit graficului/calendarului DGMRU care va fi adus la cunoştinţa candidaţilor în timp util, prin postarea acestuia pe site-ul MAI. Candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate/paşaportul şi echipamentul sportiv necesar desfăşurării probelor eliminatorii.

Înscrierea şi probele eliminatorii pentru instituţiile MAI

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează şi desfăşoară înscrierea candidaţilor în perioada 24 – 25 iulie 2016 la sediul academiei iar activităţile specifice probelor eliminatorii pentru învăţământul cu frecvenţă potrivit calendarului stabilit pentru fiecare facultate, după cum urmează:

a) Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea “drept”, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Jandarmi: 27 iulie – 03 august 2016;

Şcolile postliceale ale MAI organizează înscrierea şi desfăşoară activităţile specifice probelor eliminatorii la sediul fiecărei instituţii în perioada 03 – 10 septembrie 2016, conform graficelor stabilite de către unităţile de învăţământ.

Data susţinerii probei de verificare a cunoştinţelor se stabileşte prin graficele unităţilor de învăţământ ale MAI.

Desfăşurarea etapei de selecţie a candidaţilor

Contravizita medicală

Contravizita medicală a candidaţilor se realizează de către o subcomisie medicală legal constituită din specialişti desemnaţi de Direcţia Medicală a MAI, respectiv SRI, care acordă consult de specialitate candidaţilor, verifică înscrisurile fişei medicale tip MAI şi finalizează examenul medical prin emiterea unui aviz medical de tipul „APT”/„INAPT”; verificarea îndeplinirii criteriului privind înălţimea minimă şi observarea directă a existenţei la candidaţi a diverselor semne particulare, piercing-uri sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, vor fi semnalate comisiei de selecţie, respectiv admitere, în urma cărora candidaţii vor fi declaraţi „PROMOVAT” sau, după caz, „Nepromovat”.

Lista nominală cu candidaţii declaraţi „Inapt” pentru admitere şi/sau „Nepromovat” la contravizita medicală efectuată la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” se transmite Direcţiei Medicale din MAI prin grija Comisiei Centrale de Admitere constituită la nivelul academiei.

Susţinerea probelor de aptitudini fizice

Verificarea aptitudinilor fizice a candidaţilor la instituţiile de învăţământ ale MAI (cu excepţia candidaţilor la Facultatea de Arhivistică), precum şi pentru locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale MApN se realizează conform probelor şi baremelor prevăzute mai jos:

  1. În cadrul admiterii, verificarea aptitudinilor fizice are caracter eliminatoriu.
  2. Toate probele sunt obligatorii. Nesusţinerea unei probe sau abandonul au ca efect eliminarea din concurs a candidatului.
  3. Probele se susţin în aceeaşi zi, în următoarea ordine: alergare – viteză, aruncarea mingii medicinale şi alergare – rezistenţă.
  4. Probele se execută în ţinută sportivă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).
  5. Este declarat „Promovat” candidatul care îndeplineşte baremul minim stabilit pentru fiecare probă. Candidatul care nu promovează o probă este eliminat din concurs, iar în funcţie de momentul în care intervine aceasta, nu mai parcurge celelalte probe.
  6. Indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări, repetări sau contestaţii.
  7. Performanţa obţinută de candidaţi şi calificativul acordat se consemnează în borderoul de examen.
  8. Verificarea aptitudinilor la probele fizice se efectuează cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (1), lit. g) din OMAI nr.154/2004 privind activităţile de educaţie fizică şi sport în MAI.
  9. Aspectele organizatorice se stabilesc la nivelul comisiilor de admitere din cadrul instituţiilor de învăţământ.

Probele şi baremele minime de promovare sunt următoarele:

Nr. crt. PROBELE DE VERIFICARE BAREME MINIME
BĂRBAŢI FEMEI
1. Alergare de viteză – 50 m plat 7” 2 8” 1
2. Aruncarea mingii medicinale de pe loc (4 kg bărbaţi şi 2 kg femei) 7 m 7 m
3. Alergare de rezistenţă – 1000 m 3` 45” 4` 10”

Precizări tehnice şi metodice privind efectuarea probelor:

  1. Proba de alergare – viteză
    1. se execută cu startul din picioare, câte doi candidaţi;
    2. cronometrul porneşte la mişcarea primului candidat;
    3. startul greşit (plecarea înaintea semnalului acustic) se reia. La al doilea start greşit candidatul este declarat „Nepromovat”;
    4. candidaţii care se ciocnesc în timpul alergării şi cad sau care se împiedică ori alunecă din cauza suprafeţei de alergare se consideră că nu au parcurs traseul şi vor relua proba o singură dată, la sfârşitul seriei din care fac parte.
  2. Proba de aruncare a mingii medicinale (4 kg bărbaţi şi 2 kg – femei)
    1. se execută de pe loc, cu ambele braţe, pe deasupra capului, spre înainte, într-un sector cu lăţime de 3 metri şi lungimea de cel puţin 10 metri, câte un candidat;
    2. poziţia iniţială a picioarelor poate fi în sprijin apropiat sau depărtat (lateral sau înainte);
    3. în cazul în care execuţia se efectuează din poziţia stând sau stând-depărtat, candidatul poate să se ridice pe vârfuri fără a se desprinde de pe sol. La aruncarea din poziţia stând depărtat anterio-posterior candidatul poate ridica piciorul din spate cu condiţia ca piciorul din faţă să menţină permanent contactul cu solul; în ambele cazuri nu se va călca sau depăşi linia sectorului de aruncare, inclusiv după aterizarea mingii;
    4. candidatul are dreptul la două încercări;
    5. măsurarea aruncării se efectuează de la linia sectorului de aruncare până la urma lăsată de minge, înspre locul de aruncare;
    6. scăparea mingii de către candidat (înainte sau înapoi) este considerată aruncare nereuşită (pentru prima încercare);
    7. dacă situaţia prevăzută la lit. f) are loc la a doua încercare, candidatul este declarat „Nepromovat”, iar în borderou este consemnată performanţa celei mai bune aruncări.
  1. Proba de alergare – rezistenţă
    1. se execută cu startul din picioare, în serii de 15 – 25 candidaţi/ cronometru;
    2. trecerea de la alergare la mers se consideră abandon.

Pentru susţinerea probelor de verificare a aptitudinilor fizice, candidaţii se vor prezenta cu echipamentul sportiv necesar; nu este admisă la susţinerea probelor purtarea pantofilor de sport cu crampoane sau cuie.

Rezultatul selecţiei

La probele etapei de selecţie – contravizita medicală şi susţinerea probelor fizice –  nu se admit contestaţii, avizul medical, respectiv rezultatul obţinut consemnate de subcomisiile de specialitate fiind definitive.

PERIOADELE DE SUSŢINERE A PROBELOR DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR LA INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN STRUCTURA MAI

Etapa de selecţie a candidaţilor la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv concursul de admitere, se desfăşoară potrivit calendarului admiterii stabilit pentru fiecare facultate, astfel:

  • Facultatea de Științe Juridice și Administrative – specializarea „Drept”, Facultatea de Poliție, Facultatea de Jandarmi – forma de învățământ cu frecvență sau, după caz, cu frecvență redusă: 05 -07 august 2016.

Etapa de selecţie a candidaţilor la şcolile postliceale ale MAI, respectiv concursul de admitere, se desfăşoară în perioada 07 – 12 septembrie 2016, conform graficelor stabilite de către unităţile de învăţământ.

Etapele de desfăşurare a probelor de concurs pentru admiterea la alte instituţii de învăţământ pe locurile MAI sunt afişate pe site-ul oficial al fiecărei instituţii de învăţământ.

Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere se regăsesc pe site-ul fiecărei instituţii de învăţământ.

ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR!

  • Candidaţii recrutaţi se vor informa asupra perioadei de examinare psihologică (data şi ora la care au fost planificaţi pentru susţinerea evaluării psihologice, documentele şi materialele necesare, locul de desfăşurare) telefonic sau pe site-urile structurilor care au efectuat recrutarea.
  • În momentul prezentării la instituţia de învăţământ în vederea participării la concursul de admitere, candidaţii vor avea asupra lor:

– actul de identitate;

– diploma de bacalaureat în copie legalizată sau adeverinţă eliberată de liceu (numai pentru absolvenţii promoţiei 2016) în care se menţionează media generală de la bacalaureat, notele probelor susţinute în cadrul examenului de bacalaureat şi mediile obţinute în anii de liceu;

–  foaia matricolă a studiilor liceale în copie legalizată;

– contravaloarea taxei de înscriere (pentru candidaţii care solicită scutirea de taxă de înscriere, acte doveditoare că se află în una dintre situaţiile enumerate în metodologia de admitere);

– alte documente solicitate de instituţiile organizatoare.

  • Pentru susţinerea probelor sportive candidaţii vor fi echipaţi corespunzător şi vor prezenta legitimaţia de concurs şi actul de identitate.
  • În ziua stabilită pentru susţinerea testului de cunoştinţe, candidaţii vor avea asupra lor:
    • legitimaţia de concurs;
    • actul de identitate;
    • pix sau stilou cu pastă sau cerneală de culoare albastră.

Este interzis accesul în sala de concurs cu aparatură electronică, cărţi, caiete, notiţe, telefoane mobile etc.

  • Candidaţii declaraţi „admis” încheie angajamente prin care se obligă ca, după absolvirea şcolii, să îndeplinească serviciul timp de minimum 10 ani în unităţile în care vor fi încadraţi sau mutaţi ulterior, în raport de nevoile M.A.I. De asemenea, se obligă să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate de M.A.I. pe timpul şcolarizării, în cazul în care sunt îndepărtaţi din instituţia de învăţământ pentru lipsă de interes la învăţătură sau pentru abateri disciplinare, ori încetează şcolarizarea la cerere, precum şi în eventualitatea că nu-şi respectă obligaţia de a îndeplini serviciul în condiţiile de mai sus.

Recrutarea candidaţilor se realizează în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi armei, respectiv specialităţii pentru care optează candidatul în raport de oferta educaţională prevăzută acesteia.

Candidaţii declaraţi admişi au obligaţia să depună, în vederea înmatriculării, la începerea anului şcolar/universitar, diploma de bacalaureat, în original, la instituţia de învăţământ la care au fost declaraţi „admis”. Neprezentarea, în termenul stabilit, a diplomei, în original, din vina exclusivă a candidatului, conduce la neînmatriculare, respectiv la îndepărtarea din cadrul instituţiei de învăţământ.

Cererile de participare/înscriere la concursurile de admitere se primesc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba situat în Alba Iulia str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 18, de către Biroul Resurse Umane al unităţii, în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, telefon 0258/812318.

În vederea înscrierii, candidaţii vor prezenta actul de identitate.

Detalii suplimentare pot fi obţinute şi prin accesarea site-ului www.jandarmeriaalba.ro

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*