A fost descoperită o nouă componentă a corpului uman! „Manualele de anatomie trebuie RESCRISE!”

corp umanÎncă se mai descoperă lucruri noi despre corpul uman. O dovedeşte noua descoperire făcută de profesor la Universitatea din Nottingham, care a identificat o nouă componentă a ochiului, scrie livescience.com.

Astfel, Harminder Dua a identificat un nou strat la corneea umană, partea transparentă din jurul globului ocular. Acest strat este al şaselea al corneei şi se află în spatele ochiului.

Acest strat a fost numit „stratul lui Dua”, drept urmare toate manualele de anatomie vor trebuie rescrise, anunţă Live Science.

Profesorul Dua şi echipa sa au descoperit noul strat injectând aer între straturile corneei, pe care le-au studiat la microscopul electronic. Rezultatele cercetărilor au fost postate online pe site-ul revistei Ophtalmology. Stratul are o grosime de doar 0,015 mm, însă identificarea lui poate simplifica multe operaţii.

Dua consideră că descoperirea echipei sale ar putea ameliora grefele şi transplanturile de cornee. Cercetătorii mai afirmă că o infiltrare de lichid în stratul Dua ar putea fi cauza edemelor de cornee.

Sursă: jurnalul.ro

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*