60 de aleși locali din Alba ajung în “custodia” lui Mircea Hava. Precizări din partea europarlamentarului

„La începutul de octombrie, între 2 și 4, 60 de aleși locali, majoritatea primari, din județul Alba, vor ajunge în custodia mea și a colegului meu, Rareș Bogdan, la Bruxelles. Numărul nu mi se pare relevant, nici măcar ca vârstă . Important e că toți acești oameni sunt o ”procesiune” de gospodari care reprezintă comunități pline de speranță și de hărnicie și care știu ce vor! Nu așteaptă “duminica loteriei”, ci sunt interesați de drumul banilor europeni care garantează dezvoltarea. I-am invitat aici pentru a lua, direct de la sursă, pulsul Europei și pentru a face auzită vocea fiecărui om din comunitățile pe care le reprezintă, dar si pentru a spune ce au de oferit Europei. Problemele lor trebuie inventariate, documentate și rezolvate.

Ca fost primar și actual europarlamentar, e de datoria mea să mă asigur că oamenii din Alba vor parcurge distanța cea mai scurta între proiecte și finanțări europene. Fie că vorbim despre cele mai actuale informații legate de viitoarele politici de dezvoltare regională sau despre cum se profilează oportunitățile în zona rurală. Îi mulțumesc lui Rares Bogdan care s-a alăturat acestui demers, cu promisiunea că în calendarul nostru își vor face loc tot mai multe astfel de întâlniri cu cei care ne-au trimis aici: de la societate civilă, oameni de afaceri, reprezentanți ai administrației sau profesioniști din alte domenii. Acesta e doar începutul angajamentului meu: de a asculta ce au de spus cei de acasă și de a împinge fiecare șansă de dezvoltare spre Alba!”, a transmis europarlamentarul Mircea Hava.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19292 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*