6 tineri din Alba Iulia sunt cercetaţi pentru operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice

Aproape 3.000 de articole cu conţinut pirotehnic au fost confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, în urma unor controale făcută într-o piaţă din municipiul Alba Iulia. Poliţiştii au depistat 6 persoane ce ofereau spre vânzare, fără drept, astfel de articole.

În zilele de 27 și 28 decembrie 2017, poliţiştii  Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba au desfăşurat mai multe controale în zona unei pieţe din municipiul Alba Iulia, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor legate de comercializarea articolelor cu conținut pirotehnic.

Cu ocazia acestor controale, au fot depistaţi 6 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani, toţi din Alba Iulia, ce ofereau spre vânzare, articole pirotehnice din categoria F2 (artificii şi petarde). Faţă de aceştia, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Poliţiştii au găsit şi confiscat 2.972 de astfel de articole, ce erau depozitate, temporar, de către cei 6 bărbaţi, în diferite locuri greu accesabile (pe acoperișul postului de transformare a curentului electric, în tomberoane, sub aparatele exterioare de aer condiționat, ale unor societăţi comerciale din piaţă).

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15597 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*