6-7 august: Zilele Medievale ale Bălgradului, la Alba Iulia. Întâlnire inedită cu viaţa cavalerilor şi actorilor ambulanţi din trecut. PROGRAMUL!

zilele balgraduluiSe împlinesc anul acesta 400 de ani de la moartea lui Shakespeareniar 2016 este un an internaţional dedicat marelui dramaturg. Iată de ce, la Alba Iulia, Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi Asociaţia Grupul Skepsis vor organiza în weekendul 6 – 7 august 2016 un eveniment deosebit.

„Zilele Medievale ale Bălgradului” este un eveniment care reuneşte mai multe companii şi grupuri artistice de tineret din România prin proiectul Curtea Comedianţilor şi prin proiectul Stagiunea cu Skepsis 2016. Proiectele conlucrează în lansarea şi experimentarea unui concept de eveniment mai amplu care să devină o propunere viabilă pentru organizarea anuală a unui festival medieval la Alba Iulia în viitor.

teatruProiectul Curtea Comedianţilor este conceput ca un atelier de artă medievală, renascentistă şi tradiţională care reuneşte tineri artişti într-un atelier de creaţie, descoperire şi cultură, într-un spaţiu atemporal în care se caută revitalizarea rădăcinilor culturale europene. Se readuce în mileniul trei viaţa şi spectacolul trupelor ambulante ale evului mediu, renascentist şi baroc, dar şi tradiţiile acelor vremuri rămase în conştiinţa populară – reprezintă aşadar o ofertă de regăsire şi conştientizare a identităţii culturale europene, pusă sub semnul înţelegerii interculturale, a artei şi bunei dispoziţii.

Curtea Comedianţilor aduce la Alba Iulia tineri actori din trupele TRUVERII (C.C.S. Bucureşti), STUDIO 24 (C.C.S. Bucureşti), MEDIEVAL ART (Bucureşti), LUDIC (C.C.S. Iaşi), SIRIUS (Bistriţa), TERRA ULTRASILVANA (Braşov), cărora li se alătură şi SKEPSIS (Alba Iulia). Tinerii lucrează împreună pe parcursul acestei săptămâni în cadrul unor ateliere de formare şi creaţie pentru a oferi publicului albaiulian şi turiştilor două zile de activităţi şi manifestări artistice cu specific medieval: teatru, muzică, dansuri, jonglerii cu foc, ateliere deschise şi demonstrative, iniţieri în heraldică şi în arta mânuirii armelor medievale.

Sâmbătă, 6.08.2016 şi duminică, 7.08.2016 vor fi transformate de trupele prezente pentru publicul spectator în Zilele Medievale ale Bălgradului – toate activităţile desfăşurându-se în faţa Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, unde vor fi montate pavilioanele cavalerilor şi comedianţilor.

Vă invităm la o întâlnire inedită cu viaţa cavalerilor şi actorilor ambulanţi din trecut! Vor răsuna paşii cavalerilor, care vor încrucişa spade lungi şi grele în demonstraţii de mânuire a armelor! Va răsuna muzica trubadurilor care animau curţile medievale şi tavernele vremii!  Comedianţii vor juca farse vesele, vor jongla cu foc şi se va simţi aroma secolelor trecute

Organizatori eveniment: Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti; Societatea Cultural Artistica de Tineret CONCRET; Asociaţia Grupul Skepsis.

Parteneri: Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultura a Studenţilor din Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Program:

Sâmbătă, 06.08.2016                                                      

Ora 10.00 – Montarea pavilioanelor comedianţilor şi cavalerilor;

Ora 15.30 –  Ateliere deschise

Ora 18.00 – Visul unei nopţi de vară  – spectacol de artă medievală susţinut de actori din trupele participante (Skepsis, Studio24, Ludic, Truverii) cu participarea grupurilor Tera Ultrasilvana şi Sirius, având ca temă opera lui Shakespeare repovestită prin lupte, comedii, dansuri, cântece şi jonglerii cu foc.

Duminică, 07.08.2016

Ora 10.30 – Curtea Comedianţilor pentru copii – ateliere deschise şi demonstrative pentru copii; spectacole scurte pentru copii.

Ora 16.30 – Arta mânuirii armelor medievale (grupul de reconstituire istorică Terra Ultrasilvana, Braşov)

Ora 17.30 – Farse medievale (Compania de Artă Studio 24, Bucureşti)

Ora 18.00 – Dansuri Medievale şi Renascentiste

Ora 18.30 – Spectacol teatru: Farsa Maestrului Pathelin (Grupul Skepsis, Alba Iulia)

Ora 19.30 – Concert muzică medievală (Truverii, Bucureşti)

Ora 21.00 – Jonglerii cu foc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21826 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*