5 persoane au fost rănite într-un accident petrecut în apropiere de Berghin

La data de 21 ianuarie 2019, în jurul orei 12.00, pe DJ 107, în afara localităţii Berghin, un bărbat de 37 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autovehiculului, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din comuna Berghin. În urma accidentului, 5 persoane, ocupante ale celor două autoturisme, au suferit leziuni corporale uşoare.  Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate.

Pentru a evita implicarea în astfel de evenimente, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze, în permanenţă, viteza la condiţiile de drum şi le reaminteşte că, în condiţiile unui carosabil acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă, viteza maximă admisă este de 30 km/h, în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*