5-7 Iunie, Alba Fest 2015! Concert extraordinar Goran Bregovic. Acces liber

goran bregovicAșa cum ați fost obișnuiți și în anii trecuți, municipalitatea din Alba Iulia marchează Zilele Orașului printr-o serie de evenimente cu totul speciale. Reunite sub titulatura de Alba Fest, manifestările se vor desfășura în perioada 5-7 iunie și la ele sunt așteptate mii de oameni din Orașul Unirii, din alte colțuri din țară și, de ce nu, și din străinătate. Capul de afiș al Alba Fest îl reprezintă, fără îndoială, concertul pe care celebrul Goran Bregovic îl va susține, în data de 6 iunie, de la ora 19.00, în Piața Cetății. Pentru cei care, poate, nu au aflat, intrarea este liberă așa că tot ce trebuie să faceți este să nu ratați întâlnirea cu marele artist. În deschiderea concertului Goran Bregovic, cei prezenți se vor putea delecta cu acordurile celor de la Mahala Rai Banda, o trupă românească de muzică gipsy pop și balkan beat.

AICI puteți vizualiza Revista ProAlba din luna mai 2015

În 7 iunie, începând cu ora 19.00, pe scena din Piața Cetății vor urca alte nume consacrate din industria muzicală românească: Smiley, Alex Velea, Sore, Cabron, Dorian și Speak vor încânta audiența cu cele mai frumoase hit-uri. Evident, programul manifestărilor este unul mai amplu iar cele mai noi detalii le veți găsi, permanent, pe pagina de facebook a municipiului nostru. Așadar, nu pierdeți întâlnirea cu Alba Fest, evenimentul verii din Cealaltă Capitală. La mulți ani, Alba Iulia! La mulți ani, albaiulieni!

Coperta ProAlba mai 2015

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20293 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*