38. De Petronela Rotar

PSDI Cornel Comsa Europarlamentare

petronela rotarCînd eram mai tînără, făceam bilanţuri înainte de ziua mea. Mai am şi azi texte (prin mailul unde doseam ce scriam) în care contabilizam pe minus tot ce îmi părea că ar fi trebuit să fac şi am pînă atunci. Am un text din 2007 unde scriam că nu am casă, maşină, bărbat, realizări măreţe. Aveam doar doi copii şi încăpăţînarea de nu mă lăsa înfrîntă. Puterea de a munci uluitor. Şi atît. Nici măcar pe mine nu mă aveam.

Azi nu mai simt nevoia să fac bilanţuri. Acum contabilizez cine sunt, nu ce am şi ce am făcut, deşi am şi am făcut nu doar ce îmi lipsea atunci ci mult peste. Dar eu nu sunt cărţile mele, eu nu sunt casa mea, maşina mea, eu nu sunt copiii mei, nu sunt blogul meu. Nu sunt nici măcar imaginea pe care o proiectează cei care mă citesc şi îndrăgesc sau detestă.

Eu sunt femeia pe care încă o descopăr şi pe care încerc să o îmbunătăţesc în fiecare zi. La 38 de ani, o mai spun o dată, sunt foarte aproape de cine îmi doream să fiu cînd aş fi crescut mare. Sunt eu, mă las, îmi dau voie să fiu şi mi-e tot mai confortabil să fiu eu.

E foarte greu să fii bine cu tine. Să te laşi. E un drum chinuitor, pe parcursul căruia mai mult ţi-e rău, ca să-ţi fie la final bine. E de săpat, de curăţat cu dinţii cadavrele descompuse ale trecutului, de asumat şi interiorizat adevăruri jegoase despre tine însuţi/însăţi. E muncă de ocnaş. Te poate sminti.

La 38 de ani sunt mai bine cu mine decît am fost vreodată în viaţa mea. Drumul nu s-a încheiat, ocna e deschisă, mă voi cufunda pînă la capăt, de-ar fi să mă îngroape muncile astea. Nu-mi place mereu ce găsesc. Ce zic, nu-mi place aproape niciodată. Separ grîul de neghină, carne vie de carne moartă, gînd curat de intenţie murdară, tristeţe de bucurie, plîns de bucurie de lacrimi de neputinţă. Am adunat grămezi sub care nu mai ştiam cine sunt eu. Acum încep să mă văd. Deci asta sunt şi cu asta trebuie să trăiesc mai departe.

Unii numesc asta curaj. Alţii, nebunie. Dezgolire. Eu nu îi mai spun nicicum, căci definiţiile sunt, şi ele, limitări. Etichete. Iar eu mă aflu la partea în care dezlipesc etichete. Pe unele le trag tare, ca pe leucoplast sau ceara de epilat, dacă preferi. Pe altele, uşor, cu grijă, că doare prea tare. Dezlipesc, reconfigurez, las spaţii goale să fie umplute cu ce-o fi să vie peste mine.

Petronela Rotar

Citește mai mult pe acestblocdenervi.ro

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18434 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*