
Astfel, sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră şi ai profesorilor coordonatori, elevii patrulelor şcolare constituite la nivelul şcolilor din Alba Iulia, Abrud, Blaj, Sebeş, Abrud şi Teiuş, i-au ajutat pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă şi să transpună în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră. Tot azi, 28 septembrie, la Centrul de Informare Rutieră de la Palatul Copiilor din Alba Iulia, poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o lecţie deschisă la care au participat peste 100 de elevi de gimnaziu de la şcolile din Alba Iulia. Elevii au primit sfaturi legate de comportamentul preventiv pe care trebuie să-l aibă atunci când participă la traficul rutier şi au experimentat condusul cu ajutorul simulatorului de trafic.
Începând cu ora 10,00, în zona Schit din municipiul Alba Iulia, pe platoul din apropierea pădurii, s-a desfăşurat Concursul de Orientare Sportivă organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin poliţia de proximitate, împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. Acest concurs a devenit o tradiţie pentru organizatori, în acest an fiind organizată ce-a de-a 5-a ediţie, care s-a bucurat de participarea a peste 100 de elevi din şcoli gimnaziale şi licee din judeţul Alba. Concursul s-a desfăşurat pe două categorii, respectiv şcoli generale şi licee, participanţii formând către 11 echipe pentru fiecare categorie alcătuite din 2 băieţi şi 2 fete care au alergat împreună în pădurea Schit, folosindu-se de o hartă de orientare la scara 1/75.000, pe trasee cuprinse între 2 şi 4 km care au fost prevăzute cu 8 până la 12 posturi de control.Au câştigat echipele care au reuşit să atingă toate posturile de control în timpul cel mai scurt. Instruirea sportivilor şi coordonarea starturilor şi sosirilor al fost asigurată de domnul Gheorghe Medea din cadrul Consiliului Judeţean Alba, antrenor de orientare sportivă şi de domnul Marian Constantin, manager al S.C. Obiectiv Sport, S.R.L., fost sportiv de performanţă. Cupele şi diplomele au fost oferite câştigătorilor de preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, de comisar şef de poliţie Crişan Laurenţiu, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, de domnul comisar şef Crişan Mircea Şeful Poliţiei Municipiului Alba Iulia, de doamna Groza Rodica, inspector şcolar general adjunct şi de doamna Lodroman Coduţa, inspector şcola. Campionii au primit diplome, medalii şi cupe care au fost asigurate de sponsori, respectiv Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba, Asociaţia Sportivă Dinamo Alba, Corpul Naţional al Poliţiştilor şi Asociaţia Apulum Pol Alba.
Clasamentul final al concursului a fost următorul:
Categoria masculin şcoli generale:
Locul I : Găinar Dan
Ghişa Alexandru – Şcoala Generală nr. 4 Cugir
Locul II : Almăşan Marce
Stan George – Şcoala Generală Ion Agîrbiceanu Alba Iulia
Locul III : Ţimpea Andreeas
Achimescu Octavian – Şcoala Generală Petreşti
Categoria feminin şcoli generale:
Locul I : Sava Denisa
Mocan Roxana – Colegiul Alexandru Domşa Alba Iulia
Locul II : Radu Raluca
Draşovean Ramona – Liceul Sportiv Alba Iulia
Locul III : Opriţa Lorena
Sătmărean Andreea – Colegiul Apulum Alba Iulia
Categoria masculin licee:
Locul I : Roşu Daniel
Paşca Liviu – Colegiul Mihai Viteazul Alba Iulia
Locul II : Crişan Cătălin
Dragomir Răzvan – Colegiul Economic Alba Iulia
Locul III : Oană Mihai Iulian
Mădăraş Dragoş – Grup şcolar C. Medrea Zlatna
Categoria feminin licee:
Locul I : Rognean Xelina
Suciu Bianca – Colegiul Mihai Viteazul Alba Iulia
Locul II : Molnar Carmen Bianca
Acatrinei Mihaela – Liceul Sportiv Alba Iulia
Locul III : Roncea Andreea
Oprea Bianca – Colegiul Economic Alba Iulia
Pe unităţi de învăţământ:
Categoria şcoli generale:
Locul I : Colegiul Apulum Alba Iulia
Locul II : Şcoala Generală Ion Agârbiceanu Alba Iulia
Locul III : Colegiul Alexandru Domşa Alba Iulia
Categoria licee:
Locul I : Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia
Locul II : Colegiul Economic Alba Iulia
Locul III : Liceul Sportiv Alba Iulia
Fii primul care comentează