28 februarie : ISU Alba organizează „Ziua Porților Deschise”, cu ocazia „Zilei Protecției Civile din România”

isu 2Ziua de 28 Februarie este declarată Ziua Protecţiei Civile din România. De-a lungul celor 81 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a facut parte, protecţia civilă din Romania a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele nationale, protejând vieţi, bunuri materiale şi valori de patrimoniu.

Semnificative sunt cutezanţa, profesionalismul şi devotamentul manifestat de personalul acestei instituţii în timpul celui de-al doilea razboi mondial, cât şi în timpul numeroaselor dezastre: inundaţiile din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2005, cutremurul devastator din anul 1977, accidentul aviatic de la Balotesti din 1995, numeroasele accidente tehnologice şi altele.

În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004 protecţia civilă împreuna cu pompierii militari formează Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta, instituţii formate pentru a îmbunătaţi reacţia în situaţii de urgenţă. La nivel judeţean s-a constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de urgenţă, sub directa preşedinţie a Prefectului, iar la nivel local au fost înfiinţate comitete locale pentru situatii de urgenţă, conduse de edilii unităţilor administrativ-teritoriale respective. Cu ajutorul acestor structuri, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgentă gestionează, coordonează şi acţionează efectiv, cu mijloacele şi forţele din dotare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente sau dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, identificarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege.

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba va organiza „Ziua Porţilor Deschise”  în toate subunităţile, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători se vor desfăşura după următorul program:

– ora 10.00 – 11.00 – Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia– Simpozion cu tema “Protecţia Civilă – Protecţia Cetăţeanului”;

– ora 10.00 – 14.00 – Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia – Ateliere interactive;

– ora 10.00 – 14.00 – Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia – Expoziţie cu tehnică specifică protecţiei civile;

– ora 12.00 – 12.30 – Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia – Ceremonial Militar şi prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Protecţiei Civile” din România;

Cu prilejul Zilei Protectiei Civile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba doreşte să mulţumească tuturor instituţiilor şi operatorilor economici cu care a colaborat şi a desfăşurat activităţi practice de pregătire dar şi de intervenţie, pentru ajutorul acordat şi colaborarea eficientă.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17439 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*