26 noiembrie: La Alba Iulia va avea loc Balul Bobocilor de la Universitatea „1 Decembrie 1918”

studentCa în fiecare an, Balul Bobocilor de la Universitatea „1 Decembrie 1918” este unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene din Alba Iulia. Nu mai puțin de 16 boboci, 8 băieți și 8 fete, își vor disupta titlul de „Miss” și „Mister” dar și celelalte premii din cadrul concursului. Balul, organizat de către reprezentanții Ligii Studenților, se va desfășura pe data de 26 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia iar printre momentele din cadrul evenimentului se numără, printre altele, cele de dans, interpretare muzicală sau pantomimă. After party-ul este programat în club Stage acolo unde atmosfera va fi întreținută de celebra Delia. Sponsorilor Balului din acest an li s-au alăturat și reprezentanții Salonului de Masaj Erotic „Mystique” din Alba Iulia. „Considerăm că un astfel de Bal reprezintă un eveniment cu totul special atât în viața bobocilor cât și a celorlalți studenți. Este și motivul pentru care am dorit să ne implicăm financiar pentru ca organizatorii să poată pregăti o seară  mai mult decât reușită. Vă mai pot spune că, pe lângă implicarea de care v-am vorbit mai devreme, noi vom oferi și un premiu de popularitate în cadrul acestui frumos eveniment”, au precizat reprezentanții Salonului „Mystique” din Alba Iulia.

Despre Liga Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

LSUA este o organizație studențească, neguvernamentală, apartidică și non-profit, înființată în 1992, la doar un an după ce Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a deschis porțile pentru prima dată. LSUA are ca misiune lupta pentru libertatea, dreptatea și progresul studenților în societate desfășurându-și activitatea exclusiv datorită membrilor și  voluntarilor săi. LSUA vizează dezvoltarea unui mediu optim pentru afirmarea studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

LSUA iși propune urmatoarele obiective:

-Apărarea drepturilor studenților;

-Medierea relațiilor dintre studențti, Universitate și organizațiile studențești;

-Susținerea liberei exprimări a studenților;

-Furnizarea unei palete diverse de activități menite sa dezvolte calitatea intelectuală, socială, culturală și fizică a vieții studenților;

-Incurajarea și sprijinirea participării active a studenților în comunitate în vederea afirmării acestora;

-Difuzarea de informații diverse, practice, și progresive către studenți.

LSUA se ghidează după principiile: calității, responsabilității, implicării, libertății, competenței, democrației, comunicării, transparenței, flexibilității, eficienței și bunei dispoziții. Începând din anul 2005, suntem membri cu drepturi depline ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Federația reunește organizații cu tradiție, echipe de tineri care iși ghidează inițiativele pe principii și viziuni comune, pe care le abordează cu profesionalism. Astfel, acțiunile le sunt recunoscute și susținute de actori importanți din procesul educativ, precum Ministerul Educației Naționale la nivel țării și Consiliul Europei la nivel internațional, dar și de mass-media și alte instituții. În octombrie 2002, ANOSR a primit statutul de membru cu drepturi depline al Forumului European al Studenților (ESU), devenind singura federație studențească din România reprezentată și recunoscută la nivel internațional.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19812 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*