24 aprilie: Istoricul şi teologul Iuliu-Marius Morariu, la a patra ediție a ciclului de conferințe ,,Şi Sebeșul a făcut Unirea!”

La invitaţia Despãrţãmântului ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, în cadrul ciclului de conferinţe ,,Şi Sebeşul a fãcut Unirea!”, istoricul şi teologul Iuliu-Marius Morariu, cercetãtor al Universitãţii ,,Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, va conferenţia la Sebeş, despre contribuţia Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Românã şi Cultura Poporului Român-ASTRA la realizarea Marii Uniri. În cadrul acestei manifestãri, va fi prezentat şi cel mai recent volum semnat Iuliu-Marius Morariu: Rolul tânãrului cercetãtor în Asociaţiunea ASTRA (2017).

Evenimentul, organizat de Despãrţãmântul ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, în parteneriat cu Primãria şi Consiliul Municipiului Sebeş, Centrul Cultural ,,Lucian Blaga” Sebeş, Asociaţia G. I. S. A. S. Sebeş, Asociaţia Evelyne Sebeş, se va desfãşura în curtea Muzeului Municipal ,,Ioan Raica” Sebeş, marţi, 24 aprilie 2018, începând cu orele 17:00.

Iuliu-Marius Morariu este doctorand al Universitãţii ,,Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, afiliat Institutului Ecumenic de la Bossey, cercetãtor acreditat C.N.S.A.S., director al revistei ,,Astra Salvensis” şi secretar de redacţie al revistei ,,Astra Sabesiensis”, secretar ştiinţific al Despãrţãmântului ASTRA ,,Vasile Moga” Sebeş, membru al Central and South-Eastern European Alumnus Network din Viena, autor al unor lucrãri privind autobiografia spiritualã, istoria bisericeascã a românilor transilvãneni, activitatea preoţilor nãsãudeni în cadrul Asociaţiunii ASTRA, istoria şi memorialistica Primului Rãzboi Mondial.

Pe parcursul anului centenar, în cadrul ciclului de conferinţe ,,Şi Sebeşul a fãcut Unirea!”, la Sebeş vor conferenţia o serie de personalitãţi ale mediului academic şi cultural românesc, urmând ca textele comunicate sã fie reunite în paginile unui supliment al anuarului ,,Astra Sabesiensis”.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20203 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*