23-26 august: Festivalul Peninsula Felsziget 2012 la Târgu Mureș. Tu mergi?

Aflat la cea de-a X-a editie, Peninsula Felsziget, cel mai mare festival din Romania iși va primi, în acest an, fanii între 23 si 26 august, la Târgu Mures, în locația binecunoscută de pe malul Mureșului. Pentru cei ce vor să-și petreacă patru zile superbe alaturi de formațiile preferate și cei mai renumiţi DJ-i din lume, peninsularii vor plăti 150 de lei, iar pentru un bilet de o zi, 60 de lei. Biletele şi abonamentele pot fi procurate pe site-ul www.eventim.ro, respectiv în reţeaua Eventim, dar și la locație.

„Ne-am dori să sărbătorim cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula cu cei care ne-au fost alături la petreceri şi la ediţiile precedente ale celui mai mare eveniment din Ardeal. Acesta este motivul pentru care am decis să fixăm preţuri accesibile pentru toate buzunarele: nu vrem ca eventuale greutăţi financiare să împiedice peninsularii să ne fie alături la această ediţie specială. Fanilor noştri le transmitem că vor putea revedea pe scena Peninsula anul acesta staruri de la ediţiile trecute care au făcut să răsune Valea Mureşului de bună voie şi distracţie!” a declarat Bodor László, directorul Festivalului Peninsula.

Artiști confirmați până în prezent și program eveniment:

23 august: The Straits, Zdob şi Zdub, Republic

24 august: Tinie Tempah, Emalkay, Rotfront, Vita de vie, Kistehén, Ladánybene 27, Mystery Gang, Mike Godoroja & Blue Spirit, Travka, Electric Fence, Val LAVILLE, Subotage, Horace Dan D

25 august: Ákos, New Model Army,  Netsky, Vama, N.O.H.A., Şuie Paparude, Irie Maffia, Facem Records Crew, Alvin és a Mókusok, Besh o droM, Sarmalele Reci, Gojira & Planet H, Karányi, Beatman & Ludmilla, Rehab Nation

26 august: Children of Bodom, ATB, Josh Gallahan, Babylon Circus, Dirtyphonics DJ Set, Subscribe, Compact Disco, colorStar, Firkin, Trooper, Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, Shukar Collective, Bárány Attila, DJ Optick, VotSka

Site-ul oficial al evenimentului: www.peninsula.ro

система продвижения сайтовкак взломать яндекс деньги

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19532 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*