20 iunie: Corul și orchestra “Johnson Ferry” din Marietta, Georgia, Statele Unite ale Americii, pentru a doua oara la Alba Iulia

johnson ferryMarți, 20 iunie 2017, de la ora 20.00, în Cetatea Alba Carolina, în Piața Cetății, va răsuna, din nou, muzica uneia dintre cele mai cunoscute formații corale de gen din Statele Unite ale Americii. (n.r. concertul fusese programat, inițial, pentru data de 17 iunie dar a fost reprogramat din cauza condițiilor meteo nefavorabile)

Membrii corului si orchestrei au mai fost la Alba Iulia, în urmă cu doi ani, susținând o serie de concerte în zona noastră. Dincolo de latura artistică, programul americanilor include și acum, ca și la vizita precedentă, o serie de acțiuni umanitare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia, dar și în cadrul secțiilor de pediatrie și contagioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba.

“Mie, dacă aș avea de ales, mi-ar plăcea, oricând, să primesc astfel de oameni deschiși și sinceri. E foarte clar că mesajul creștin este cel care le face cunoscută muzica în jurul planetei, un exercițiu de sinceritate în marea generală de adevăruri spuse pe jumătate. Pentru ei, această stare este una obișnuită iar pentru noi este un nou prilej de a arăta că Cetatea este deschisă oricui, ca a fi cosmopolit si tolerant este statusul oficial al acestui oras si ca, aici, realitatea pamanteasca este pregatita oricand sa imbratiseze realitatea cereasca, indiferent de felul in care mesajul este transmis. Le multumim pentru ca au ales cu inima si ii consideram prieteni ai Cetatii.”, a precizat Mircea Hava , primarul municipiului Alba Iulia.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14360 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*