19 octombrie: Vernisajul expoziției „Imagini şi documente – 70 de ani de peisaj industrial”, la Arhivele din Alba

afis satumareLuni, 19 octombrie 2015, de la ora 10:00, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale va avea loc vernisajul expoziției „Imagini şi documente – 70 de ani de peisaj industrial”, un proiect realizat de Asociaţia DAR DEVELOPMENT şi cofinanţat de Ministerul Culturii prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Scopul proiectului este realizarea, de către 20 de artişti debutanţi, cei mai mulţi dintre ei studenţi ai Universităţii de Artă Bucureşti, a unei expoziţii de fotografie care să pună în valoare calitatea estetică a unor peisaje industriale realizate în perioada comunistă, din şapte dintre cele opt zone de dezvoltare ale României, dar şi din Republica Moldova.

În cadrul proiectului, Arhivele Naţionale au contribuit la documentarea principalelor obiective industriale cu imagini de arhivă şi informaţii documentar-istorice din epoca în care obiectivele industriale au fost construite.

Pe lângă Arhivele Naţionale, proiectul se bucură de susţinerea următorilor parteneri: Universitatea de Artă din Bucureşti – Departamentul de Imagine Dinamică şi Fotografie, Institutul Cultural Român, Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane, Asociaţia ARTIA, Asociaţia Obsteaşcă Foto Club Moldova din Chişinău, Asociaţia VEGA din Bucureşti şi Asociaţia XANDER din Braşov.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 19-20 octombrie 2015.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20655 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*