19 noiembrie: Cupa „Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis la Șah”, ediția a III-a. Detalii despre categoriile de participanți și înscrierile în competiție

sah-rotaryÎn dorința de a promova șahul ca sport al minții și de a-i îndemna pe cei interesați să-l practice de la o vârstă fragedă, Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis organizează, pentru al treilea an la rând, un eveniment șahistic destinat preșcolarilor și elevilor de clasele 0-8, la care sunt așteptați să participe șahiști nu doar din Alba, ci și din țară, în fiecare an înscriindu-se peste 150 de participanți din mai multe județe.

Competiția va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016 și este organizată în parteneriat cu Clubul Municipal de Șah Alba Iulia și Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, cea care de altfel va găzdui evenimentul.

Competiția are două secțiuni, una pentru concurenți nelegitimați sau legitimați la Federația Română de Șah și având rating 1001, iar alta pentru competitori legitimați, având rating mai mare de 1001. În cadrul fiecărei secțiuni se va concura pe grupe de vârstă, de la preșcolari și până la elevii de clasa a VIII-a. În cazul în care la anumite secțiuni există un număr mai redus de înscrieri, organizatorii își rezervă dreptul de a comasa într-o singură secțiune două sau mai multe secțiuni, urmând a acorda premii primilor trei clasați la fiecare dintre secțiunile comasate. Rezultatele preșcolarilor și elevilor din clasele 0-4, respectiv cele ale elevilor din clasele 5-8, legitimați și cu rating mai mare de 1001, vor fi trimise Federației Române de Șah spre omologare, pentru calculul rating-ului FIDE la șah rapid.

Se vor juca cinci runde în sistem elvețian sau sistem turneu, în funcție de numărul de participanți. Timpul de joc este de 15 minute / partidă (timp de joc pentru fiecare jucător). Organizatorii vor acorda, pentru fiecare secțiune: trofeu pentru locul întâi, medalii pentru primii trei clasați și diplome pentru toți participanții.

Participanții sunt așteptați la orele 10 în ziua evenimentului, pentru validarea înscrierilor, urmată de ședința tehnică și cele cinci runde de șah, festivitatea de premiere fiind preconizată a începe în jurul orelor 14. Înscrierile se fac telefonic sau prin e-mail (menționându-se numele și prenumele, data nașterii, clasa, școala/grădinița, localitatea) la:

  • Marius Ceteraș, telefon 0745-633805, e-mail: ceteras@gmail.com, sau
  • Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis, email: office@rotaryalba.ro

Participanții vor prezenta la înscriere carnetul de elev sau adeverința eliberată de instituția de învățământ la care studiază, din care să rezulte clasa în care sunt înscriși. Taxa de participare este de 15 lei și se achită pe loc, în ziua evenimentului. Înscrierile se pot face până la data de 17 noiembrie 2016 (inclusiv).

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19054 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*