1852 de persoane au beneficiat de screening medical gratuit la Aiud

În perioada 2 – 5 aprilie 2019 Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România – Sucursala Aiud în baza parteneriatului cu Primăria Municipiului Aiud a organizat cel mai mare program gratuit de screening medical pentru persoane adulte și copii din municipiul Aiud și din localitățile aparținătoare.

La final 1852 de persoane au beneficiat de screening medical, dintre care, 919 copii și 933 adulți.

Toate evaluările medicale au fost făcute de către medici și asistenți medicali bine pregătiți și s-a lucrat cu aparate de ultimă generație. Rezultate evaluărilor au fost înscrise într-o fișă sintetică cu care beneficiarii se vor prezenta la medicii de familie în funcție de rezultat.

Programul face parte dintr-un proiect cofinanțat din fonduri europene, câștigat de Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în Ungaria, în care vor fi cuprinse în total 7 județe din România, printre care și județul Alba.

Evenimentul a venit în întâmpinarea Zilei Mondiale a Sănătății, acesta fiind al treilea an consecutiv în care aiudenii beneficiază de programe de prevenție.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19518 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*