18 mai: Cea mai provocatoare experiență pentru tinerii din Alba Iulia

Grupul de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Alba Iulia în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Arhiepiscop Irineu, organizează, vineri 18 mai  cu începere de la ora 17:00, cea mai provocatoare experiență pentru tinerii albaiulieni.

Evenimentul Friendship Challenge (F.C.) aflat la a doua ediție, presupune o rezolvare de provocări a cărei singură limită este creativitatea participanților. O competiție pe echipe prin tot orașul menită să scoată tinerii din casă și să-i provoce la realitate.

În cadrul competiţiei tinerii participanţi vor putea interacţiona cu obiectivele istorice ale oraşului, precum şi cu locuitorii şi trecătorii, care vor fi indirect incluşi în eveniment prin provocările diverse pe care le vor avea de îndeplinit participanţii.

Aducerea unui bon de combustibil de un ron, hrănirea unui nevoiaş sau o poză făcută într-o maşină de poliţie sunt doar câteva din provocările  primei ediţii care au stârnit entuziasm şi curiozitate în rândul participanţilor. Cu siguranţă nu va fi uşor să întrecem succesul competiţiei de anul trecut însă prin eforturile voluntarilor am reuşit să creăm în aceeaşi competiţie, o experinţă nouă, cu provocări şi mai intense şi mai antrenante.

Dacă îţi place să te distrezi, să socializezi, să te autodepăşeşti şi vrei să capeţi mai multă încredere în tine, ai acum şansa de a o face în cea mai tare experienţă a primăverii: FRIENDSHIP CHALLENGE. Cursa nebună prin tot oraşul care te provoacă pe tine şi prietenii tăi să daţi tot ce aveţi mai bun în cea mai intensă competiţie pe echipe pe care ai văzut-o vreodată.

Fă echipă cu 5 prieteni şi câştigă competiţia a cărei singură limită eşti TU!

Întâlnirea echipelor va avea loc în fața Catedralei Reîntregirii!

Detalii şi înscrieri pe pagina de facebook Grupul de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Alba Iulia sau la numerele de telefon 0754607661 / 0753426938.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16368 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*