16 tineri polițiști și-au început activitatea în cadrul IPJ Alba

Şaisprezece agenţi de poliţie, absolvenţi ai şcolilor „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca, şi-au început activitatea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba. Aceştia îşi vor desfăşura activitatea în structurile de ordine publică,  investigaţii criminale, criminalistic şi acţiuni speciale.

Luni, 5 noiembrie 2018, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, s-au prezentat, pentru a-şi prelua atribuţiile de serviciu, 16 absolvenţii ai şcolilor de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca, promoţia „Centenar”, noiembrie 2018.

Trei dintre tinerii agenţi au fost repartizați la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, 3 la posturile de poliţie comunale, 8 la structurile de siguranţă publică din Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Baia de Arieş, Cugir, Ocna Mureş şi Teiuş, unul la Serviciul Criminalistic şi unu la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

În următoarele 6 luni, tinerii absolvenţi îşi vor desfăşura activitatea sub coordonarea unui poliţist cu experienţă, după care vor susţine examenul de definitivare în profesie.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba i-a felicitat pe proaspeţii poliţişti, le-a urat bun venit în rândurile poliţiştilor din judeţul Alba şi mult succes în carieră.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17087 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*