16-17 iulie: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, invitaţie la cea mai mare sărbătoare populară din România. Poftiți în Munții Apuseni!

gaina tulnicarese 2015Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, în 16 şi 17 iulie, în Avram Iancu şi pe platoul montan de pe Găina, locul unde manifestarea are loc de sute de ani. Parada portului popular, spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte susţinute de Ro-Mania şi Direcţia 5, focuri de artificii şi petreceri în aer liber sunt câteva din ingredientele ediţiei din acest an.

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI AICI

gaina crucea iancului 2015Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde la ora 12,00 va începe o paradă a portului popular în cadrul căreia vor defila reprezentanţii comunelor din judeţul Alba dar şi Ansamblul folcloric „Pomnênka” din Cehia. La ora 13,00 este programată finala Festivalului Concurs ,,Cultură pentru Cultură” la care vor participa câştigătorii locurilor I de la toate secţiunile de concurs din zonele Blaj, Sebeş, Ocna Mureş şi Munţii Apuseni. La ediţia din acest an juriul concursului va fi format din: Sergiu Vitalian Vaida – realizator emisiuni folclorice, prof. univ. dr. Ilie Moise – cercetător, prof. Mircea Câmpeanu – etnomuzicolog, Tiberiu Groza – director Ansamblul Dor Transilvan din Cluj Napoca, prof. Adam Romi – sculptor, grafician, pictor, prof. Ramona Cucea – specialist gastronom.

gaina gastronomie 2015De la ora 18,00 pe scena din Avram Iancu vor evolua Ansamblul Folcloric „Arieşul” din Câmpeni, dirijat de prof. Gheorghe Bădău, şi Ansamblul Folcloric „Pomnênka” din Cehia.  La ora 19,00 este programat un spectacol folcloric deschis de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba cu soliştii Roxana Reche, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Cătălin Haşa (dirijor Alexandru Pal). În spectacol sunt incluse şi recitaluri susţinute de Leontina Fărcaş, Cornel Borza, Cornelia Radocea şi Nicolae Furdui Iancu.

La ora 22,00 manifestările din Avram Iancu se vor încheia cu focuri de artificii.

gaina concert 2015Sâmbătă seara, Târgul de Fete se mută pe Muntele Găina, unde de la ora 21,00 vor evolua Gino & Band, Trupa Ro-Mania, iar Formaţia Direcţia 5. Petrecerea va continua pe Muntele Găina până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii, atmosfera fiind întreţinută de Cristi Mărcuş şi Zenit Concert.

Duminică, Târgul de Fete debutează, la ora 10,00, cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum şi oficialităţile prezente la eveniment vor depune coroane de flori. La ora 10,30 va fi deschis Târgul Meşterilor Populari la care meşteri din întreaga ţară îşi vor prezenta roadele muncii lor respectiv obiecte tradiţionale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani.

La ora 11,00 va avea loc un spectacol folcloric deschis de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ (dirijor Alexandru Pal). Spectacolul va continua cu recitaluri susţinute de îndrăgiţii interpreţi Leontina Fărcaş, Traian Jurchela şi Ionuţ Fulea dar şi cu evoluţii ale Ansamblul Folcloric „Pomnênka” din Cehia şi ale  ansamblurilor folclorice din judeţele Arad, Hunedoara, Cluj şi Bihor. 

„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare populară cu o vechime considerabilă fiind o dovadă vie a tradiţiilor noastre româneşti. Prima atestare documentare datează din 1816, însă specialiştii etnologi susţin că această frumoasă nedeie (n.r. petrecere populară) este mult mai veche. Este atât o sărbătoare populară care dăinuie peste ani dar şi încercarea noastră de a susţine şi promova meşteşugurile tradiţionale prin târgul meşterilor populari, portul popular românesc prin parada care deschide an de an Târgul de Fete dar şi muzica populară autentică prin numele mari ale folclorului românesc invitate la fiecare ediţie. Mai sunt doar câteva zile până la startul Târgului de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară românească în aer liber, iar invitaţia noastră este la fel ca în fiecare an: Hai pe Muntele Găina! Hai pe muntele dragostei!” a spus Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina – cea mai mare sărbătoare românească în aer liber

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai mare sărbătoare românească în aer liber din România. Manifestarea se desfăşoară atât în Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri, într-o zonă pitorească şi perfectă pentru iubitorii de natură. Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.

La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea in cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

Astăzi Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care îşi dau concursul locuitorii din zona Munţilor Apuseni, din judeţele apropiate şi chiar din ţinuturi mai îndepărtate ale ţării. Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanţilor care durează până spre seară. Începând din 2006 Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea:  „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

6 Comentarii la 16-17 iulie: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, invitaţie la cea mai mare sărbătoare populară din România. Poftiți în Munții Apuseni!

  1. Mitrofan Dorel Răspunde

    iulie 3, 2017 la 5:57 pm

    In ce data se tine targul de fete 16..17 iulie sau cum apare in alte postari 22..23 iulie 2017?

  2. stefanescu razvan Răspunde

    iulie 5, 2017 la 6:33 pm

    Un prieten a sunat la primaria Avram Iancu si au zis ca e in 21-23 iulie. deasemenea pe faceboock pe targulde fete apare tot 21-23iulie. deci cand e totusi?

  3. Mitrofan Dorel Răspunde

    iulie 19, 2017 la 8:38 pm

    16-17 iulie: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, invitaţie la cea mai mare sărbătoare populară din România. Poftiți în Munții Apuseni!

    Ha,Ha …. Cam neglijenti cu ce postati.
    daca as fi carcotaș v-as acuza de .. dezinformare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *