1516 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în primul trimestru din 2019

În primul trimestru al anului 2019, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de AJOFM Alba, 1516 persoane au fost încadrate în muncă.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2019, 518 au peste 45 de ani, 442 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 359 au între 25 și 35 de ani, iar 197 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 33 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (890), numărul femeilor fiind de 626.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 730 provin din mediul urban, iar 786 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe persoane au studii gimnaziale (559), urmate de cele cu studii liceale (480). Numărul celor studii profesionale (364), iar cei cu studii universitare sunt în număr de 113.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Alba în primele trei luni ale anului 2019, 1177 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primul trimestru al anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2933 persoane.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19063 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*