1500 de tineri prezenți la „Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia”

Centrul de Misiune şi Tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş, a organizat sâmbătă, 24 noiembrie, la Târgu-Mureş, Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, unde aproximativ 1500 de tineri din judeţele Alba şi Mureş au discutat despre felul în care putem trăi viaţa din plin, însă cu demnitate şi cu responsabilitate, mereu în prezenţa lui Dumnezeu. Invitatul special la această manifestare a fost Părintele Profesor Constantin Necula de la Sibiu.

Întâlnirea a început la ora 10.00 cu slujba de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul  Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala Mare din Târgu-Mureş – o slujbă de laudă şi mulţumire, adresată lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra tinerilor din Arhiepiscopia de Alba Iulia. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, în care a subliniat, printre altele, că modelul tânărului contemporan este Domnul Iisus Hristos şi că în El găsesc tinerii adevăratul model de viaţă. Dincolo de ceea ce alcătuieşte viaţa noastră: muncă, studiu, distracţii, odihnă, prietenie, sufletul nu este împlinit decât în comuniunea cu Dumnezeu şi în fapte bune. La final, Înaltpreasfinţia sa i-a îndemnat pe tineri cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filipeni 4, 8).

Puţin după ora 11.00, în somptuoasa Sală Festivă a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru tinerii participanţi, a început conferinţa Părintelui Constantin Necula cu tema: „Trăieşte-ţi viaţa din plin, în Hristos!” Pornind de la frumuseţea tinereţii şi de la capacitatea omului de a iubi, părintele a făcut o diagnoză amplă a tinereţii, de o impresionantă sinceritate şi actualitate. Abordarea inedită, pragmatică, de o prospeţime rară, pe înţelesul tinerilor, însoţită de multe exemple din experienţa dânsului de preot şi profesor sau din viaţa de zi cu zi, i-a fascinat pe mulţi, sala reacţionând ca un tot în mai multe rânduri, întregind atmosfera foarte relaxată şi caldă. Părintele Necula a vorbit despre faptul că nimic din ceea ce trăim şi experimentăm nu îl poate mulţumi pe om pentru multă vreme şi despre alternativa esenţială pe care o au tinerii de a depăşi nivelul semi-sălbatic, material, prin libertate şi forţa credinţei, prin rugăciune, prin muncă, prin cultivarea firescului în biserică, prin respectul faţă de părinţi şi prin dragostea de ţară. Programul s-a încheiat cu un recital de chitară clasică susţinute de un tânăr de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice şi cu un buchet de colinde şi cântece patriotice, susţinut de trei eleve de la Colegiul Pedagogic din Târgu-Mureş.

Masa pentru cei peste 1000 de tineri, veniţi cu 16 autocare şi cu 10 microbuze din protopopiatele eparhiei, a fost servită la Restaurantul Manadas din cadrul Hotelului President din Târgu-Mureş. Timp de două ore, tinerii au petrecut momente deosebite într-o sinceră comuniune, comunicând, împărtăşind amintiri şi experienţe de viaţă, legând prietenii şi făcând planuri pentru viitor.

Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Eparhia Alba Iuliei este o realizare în sensul continuităţii unei tradiţii frumoase începute anul trecut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, dar şi în sensul că, la acest eveniment, s-a inaugurat Filiala Mureş a Asociaţiei Pro Tinereţe – punctul de pornire a unei mişcări de tineret la nivelul Judeţului Mureş. Această întâlnire încununează munca de ani a tinerilor din Asociaţia Pro Tinereţe de la Alba Iulia şi din Liga Tinerilor de la Mureş, a profesorilor de religie, a centrelor catehetice din cele două judeţe şi a numeroşi preoţi care se îngrijesc nu doar de prezentul, cât mai ales de viitorul Bisericii.

Tinerii au venit la Târgu-Mureş într-un pelerinaj al bucuriei şi al încrederii, pentru a participa la o întâlnire centrată pe viaţa interioară a tinerilor şi pe solidaritate creştină în societatea postmodernă, o întâlnire născută din grija şi dragostea părintească a Ierarhului nostru pentru tineri şi dintr-o necesitate misionară stringentă a Bisericii. Sperăm că impresionantul eveniment desfăşurat sâmbătă la Târgu-Mureş poate ajuta la redescoperirea prezenţei lui Dumnezeu şi a păcii interioare în vieţile multor tineri, a unui sens al vieţii, al vocaţiei şi, poate, a unui nou imbold. Experienţa unei vieţi active, curate, demne, frumoase, entuziaste, plină de sentimente, trăită împreună cu alţi tineri creştini, sunt atributele unei tinereţi sănătoase şi ne face să realizăm că viaţa de zi cu zi, aşa cum e ea, este locul în care Domnul Iisus Hristos aşteaptă să ne întâlnească.

Tinereţea nu reprezintă neapărat vârsta biologică, ci intensitatea trăirilor noastre, nu doar o perioadă din viaţa pe care o parcurgem, ci mai ales o stare de spirit. Este o harfă acordată de Dumnezeu să cânte la orice adiere spirituală sau la o atingere sinceră printr-un cuvânt bun sau o privire curată. Iar această a doua ediţie a Întâlnirii Anuale a Tinerilor din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a confirmat din plin acest lucru.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21483 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*