143 ani de Umanitate, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

Voluntarii și personalul angajat al Societății Naționale de Cruce Roșie din România sărbătoresc, in 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii.

Crucea Roșie Română ajunge în fiecare an la mai mult de 600 000  de persoane, oferind asistență umanitară adaptată la nevoile comunităților din întreaga țară. De la intervenția și pregătirea populației în situații de dezastru, diseminarea valorilor umanitare, cursuri de prim ajutor, campanii de educație pentru sănătate până la programe sociale care acoperă în primul rând nevoile de bază ale populației vulnerabile, Crucea Roșie ajută oamenii să se pregătească, să gestioneze și să se recupereze după un dezastru sau o criză.

Mai mult decât atât, Crucea Roşie Filiala Alba a dezvoltat pentru comunitate servicii medicale şi socio-medicale, având în prezent un Serviciu de Ambulanţă, care funcţionează cu 6 ambulanţe dotate cu aparatură adecvată, disponibil pentru locuitorii judeţului Alba, prin care se oferă transport şi consultaţii medicale de urgenţă la domiciliu. De asemenea, Crucea Roșie Filiala Alba a dezvoltat un serviciu de îngrijiri la domiciliu prin care sunt ajutați să se recupereze sute de pacienţi. Aceste servicii funcţionează cu medici, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi şi fizioterapeuţi.

“Crucea Roșie Română se află în slujba poporului român încă din anul 1876. Îndeplinim cu succes misiunea noastră de a ajuta populația şi de a interveni în situații de criză, oferind primul ajutor. Ne respectăm angajamentele față de oameni și de aceea suntem mereu acolo unde este nevoie de noi!”, a declarat dl. Adrian Duşa, director al Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Voluntarii şi angajaţii Crucii Roșii Filiala Alba au marcat această zi prin activităţi informative la nivel de şcoală şi comunitate. Astfel, astăzi, simultan, 15 voluntari au realizat aplicaţii de prim ajutor în cadrul a trei unităţi de învăţământ din Sebeş şi Alba Iulia, activităţi ce s-au desfăşurat în incinta unităţilor de învăţământ partenere.

Voluntarii Crucii Roșii şi Semilunii Roșii sunt oglinda diversității programelor de intervenție și de sprijin oferite de Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie la nivel mondial formată din 190 de Societăți Naționale, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) și Federația Internațională a Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).

În acest an, Societățile Naționale din întreaga lume aniversează, de asemenea, 100 de ani de la înființarea IFRC, fondată de Societățile ce Cruce Roșie din Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia și Statele Unite. IFRC – inițial cunoscută sub numele de Liga Societăților de Cruce Roșie, a fost creată pentru a prezerva, a împărtăși și a promova expertiza și cunoștințele dobândite în timpul intervențiilor umanitare din Primul Război Mondial și al epidemiei de gripă spaniolă. La un secol distanța, rețeaua Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie este formată din 190 de Societăți Naționale și altele în curs de înființare.

În România, Societatea Națională de Cruce Roșie Crucea Roșie este prezentă la nivel de teritoriu in fiecare județ, are 47 de filiale județene și de sector ale municipiului București, 83.659 membri cotizanți, 6 600 de  voluntari și 343 de angajați.          

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale  Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor  acțiunilor sale.

Dimitrie Ghica, Nicolae Crețulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. C. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ioan Ghica, Dimitrie Sturza, Carol Davila sunt semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie  1876. Primul sediu al organizației a fost deschis în Spitalul Colțea din București. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Elisabetta, Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, Prințul Dimitrie Ghica, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea – au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabili.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19554 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*