1 Mai| Tradiția Fanfarei din Petrești continuă

Duminică, 1 mai, conform tradiției, se deschide stagiunea concertelor susținute de Fanfara din Petrești. Începând cu ora 10:00, vă invităm la această sărbătoare a primăverii, a cărei organizare este susținută de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

De 143 de ani, Fanfara Petrești are misiunea de a anunța, pe străzile din Petrești, venirea primăverii, purtând haine de sărbătoare și șepci împodobite cu flori. Nu vor lipsi cele mai îndrăgite compoziții muzicale și nici șlagărele săsești.

La ora 10.00, în zona vechiului cămin cultural din Petrești, vor avea loc ateliere pentru copii, care își vor decora bicicletele și îi vor urma pe membrii fanfarei în marșul lor triumfal pe ulițele localității. De asemenea, poate fi vizitat muzeul fanfarei, pentru a afla mai multe despre istoria acestei longevive tradiții.

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*